H and L

Keep seeing problems and you will never get happiness.
Keep looking for solutions and implement them and you will be closer to what you want in life.
Set your habits right and your expectations low so you can make success a constant thing everyday.

Pentru mine nu e vorba doar de o altă facultate. E vorba de independență, de setarea corectă a priorităților într-un mediu unde nu pot fi influiențată de deciziile altora. Acolo unde, parțial, creez ceea ce trăiesc în fiecare zi.  Unde pot creea obiceiurile pe care le puteam numai planifica. Restul lucrurilor sunt detalii.

Mă întrebam de unde am curaj. Pe urmă am înțeles că e vorba de voință și aspirație. E un început bun.

Find the right solutions for the problems and you will create your own life.

marile așteptări și micile întrebări

Today is a gift, that’s why it is called the present. 

Și atunci am realizat că nu există perfecțiune și imperfecțiune, că acolo unde înainte se scria „sau” deja se va scrie „și” .

Că, de fapt, totul e posibil când e vorba de imposibil. Singura persoană în care poți avea încredere deplină ești doar tu, apoi după ordinea în care cunoști oamenii și îi simți mai bine.
Este un mare noroc să ai oameni pe care să îi cunoști. Să ai posibilitatea de a alege cu cine îți vei petrece ziua, când să zâmbești, să știi că ai pentru ce te trezi dimineața.

A te trezi dimineața pentru ceva și a ști cu precizie ce vei face, și asta nu e rutină, e conștientizare. De multe ori corpul comunică cu noi și ne spune că nu dorește să meargă, nu vrea să asculte, nu vrea să vorbească, nu poate suporta unele lucruri.

Pentru că de atâtea ori nu mai putem suporta unele lucruri și corpul ne comunică despre aceste lucruri, dacă putem atrage atenția la unele cheie, atunci va fi mai simplă viața. E simplu să mergi înainte și să cunoști drumul, e ușor să privești în urmă și să dai sfaturi. Atunci când ai o pace interioară și un echilibru în ceea ce faci.
Dar dacă nu, te lupți cu tine dimineața, știi că trebuie, dar nu vrei să faci. E lenea cea pe care trebuie să o combați și să mergi pe o cale pozitivă? Sau trebuie să determini care sunt lucrurile pentru care tu trebuie și vrei să faci ceva, de exemplu să te trezești dimineața cu zâmbetul pe buze și un gând optimist  să te însoțească.
E ușor a scrie versuri. Ca să le trăiești ai nevoie de curaj, să începi și să continui.

mm, m-am săturat de filosofie, ea sună atât de perfect și de foarte puține ori coincide cu ceea ce este de fapt viața.

Atâtea situații dificile demult nu am avut și cu siguranță după ce vor trece vor fi lucruri mai bune, eu voi ști mai multe. Nu mă voi mai complica în relațiile cu oamenii, zic eu că punctualitatea va reveni în viața mea și multe idei vor deveni deja lucruri palpabile.

Idei care mă macină, gânduri parazitare și aspirațiile îmi ocupă timpul și spațiul ce trebuie să fie ocupat de chestii ce țin de obligații și responsabilități. Nimic concret, de acord.

Care sunt opțiunile în acest caz? Să mergi mai departe indiferent de cum decurg lucrurile. Să nu te oprești pentru nimic în lume.

Nu am scris de mult timp și simt și lipsa unor idei structurate. Păcat, aș fi putut să fac ceva bun în viață până acum și după acum, adică în viitor.

Ieri am văzut un #doublerainbow și m-am bucurat că trăiesc. Ieri mergeam prin oraș după ploaie și era un aer foarte proaspăt, m-am bucurat că trăiesc, ajungând acasă, am admirat și un apus spectaculos, bucuria-mi era fără margini. Discutând cu ai mei despre unele lucruri și ascutând ceea ce spun, eram fericită pentru că asta e posibil și într-adevăr sunt oameni care merită să te strădui pentru ei.

Cinstit, în bibliotecă e foarte frig, dar într-adevăr e unicul loc în care gândurile sunt destul de clare pentru a le scrie și unicul loc unde nu sunt lucruri care mă pot distrage. Trebuie să vin mai des aici. Cred că acest loc chiar stimulează gândurile.
Trăiesc viața așa cum mi-o doresc și pentru ca mai apoi să nu am momente în care să mă gândesc de ce am procedat așa sau altfel, trebuie să mă concentrez pe lucrurile ce contează azi și vor avea aceeași importanță și peste o anumită perioadă.

Crezi în frumusețea viselor tale și ele vor deveni adevărate. Ai curajul de a contribui la realizarea acestora și vei deveni fericit după, înafara zonei în care tu crezi că ai acest curaj.

Sunt copii ce visează să poată merge la școală, sunt tineri ce nu-și permit să meargă la universitate, sunt oameni ce abia dacă știu că vor ajunge mâine în viață. Și noi acei care avem oportunități ne gândim oare cum, după ce folosim aceste posibilități să ajutăm și pe acei ce nu pot să facă acele lucruri ce le-ar face viața mai suportabilă?

Din fericire, avem resursele necesare, rămâne să conștientizăm și să acționăm. Cum ? Simplu.
Marile așteptări sunt destinate pieirii. Mereu așa.

Today is a gift, that’s why it is called the present, but future’s coming and you decide how it will look like. 🙂 smile and listen.
http://www.youtube.com/watch?v=yEoHFzEmld0

The most precious things in life, are not things

We can be better than yesterday. We can choose how to do it.

De sărbători, mai intens simţi lipsa cuiva, mai tare vrei să împarţi bucuria de a fi alături şi de a îmbrăţişa pe cineva. Nu ai nevoie de cadouri, de mâncare şi de multe lucruri ce sunt doar accesorii. Până la urmă oamenii de alături contează, oamenii apropiaţi sufletului. Căldura ce o emană aceştia nu o poţi înlocui cu nimic din lume, la fel ca prietenia, ca ceea ce îţi oferă un suport mai viu, te face să te simţi parte din viaţa ce o trăieşti.

Apreciez pe cei ce pot oferi această căldură, cei ce se decid să meargă şi să facă o faptă bună, pentru nimic, de dragul bunătăţii. Acei ce pot spune cuvintele magice şi doresc să aducă zâmbete tuturor, fără vreun motiv anume ca vizibilitatea, popularitatea, aşteptările.
Acei ce nu-şi pun problema naţională de sărbători, ci se bucură sincer de ele.
Acei ce iubesc ce fac şi se identifică în acţiunile lor.

Datorită la asemenea oameni valoroşi, viaţa devine mai colorată, viitorul devine mai prosper, aducând în fiecare zi câte o schimbare acolo unde se află.

Trăim momente unice de sărbători şi în fiecare zi, deci să le petrecem frumos.

Between seconds

Where do I have to be while I am here doing nothing?

 

What I am looking for when I am searching nothing nowhere?

 

What do I wait for when time flows without any sense?

 

No miracles will happen, nobody is gonna come.
Turn the light on and start creating life.

17 decembrie. ca niciodată

 

Stay true to yourself.

Nu ştiu câte zeci de centimetri are zăpada de afară. Nu ştiu câţi fulgi cad pe minut sau de cât timp fulguieşte continuu. Ştiu că azi unii stăteau posomorâţi ca norii, iar alţii se bucurau de zăpadă chiar ştiind că ei o să facă curăţenie. Ştiu doar că ninsoarea nu se va opri când cineva din noi va spune sau se va gândi la asta. 
Mă bucură faptul că mai există lucruri care nu depind de oameni. Lucruri naturale, care nu le poţi conduce, impune, minţi sau acapara. Atâta timp cât ele sunt, noi suntem în siguranţă, fiindcă totul este în echilibru. 
Ştiind că ele oricum se vor întîmpla, nu avem de ce să ne facem griji, deoarece sunt alte lucruri ce merită atenţie. Cum fac pe cineva fericit? Cum îmi gestionez propria viaţă?

Poate e timpul să nu ne mai plângem pentru ceea ce merităm şi să ne scoatem maşina din zăpadă şi să mergem mai departe, unde putem să ne bucurăm de ceea ce este şi obţinem mai mult?
Alb, puritate? Nu. Un nou început.

 

follow your dre…

follow your dreams. challenge and develop others. work hard for what you want. don’t be afraid. risk and win. live every moment. travel often. love. take every chance you get. the future is now.

I would add ‘inspire and be inspired’.

Не рыба,не мясо

Nu știu cît de specific poate fi pentru mine să vorbesc în dodii, dar pot să spun ferm că mie nu-mi place cînd asta fac alții. Și în genere, de ce noi ne permitem anumite lucruri, iar cînd vedem că ceilalți le fac nu le suportăm și dacă ar fi numai asta, dar pe deasupra ne mai supărăm și începem a da lecții despre cum se trăiește corect viața, sau cît de incorect trăiesc alții și vai cum își permit ei să facă un lucru sau altul. Mare treabă, pentru că noi suntem de fapt ceilalți dintr-un alt punct de vedere dar mai avem și proprietatea de a ne considera de cîteva ori mai importanți, mai frumoși, mai buni, decî alți oameni care nu suntem decît noi.

Eu mă supăram tare mult cînd pe mine cineva mă refuza, eu stăruiam, plîngeam, făceam mare tam tam că uite, tu trebuie să mă accepți așa cum sunt, cu ciudățeniile mele, că eu țin la tine și asta e cel mai important lucru și acum îmi dau seama că eu vroiam dincolo de bariera ce care acel om și-o punea, și desigur că avea dreptate, doar cînd să vrei să bei apă nu o să te duci în pustiu. Atunci cînd tu refuzi, e mai ușor să înțelegi care de fapt e cauza refuzului și dacă într-adevăr este relevant nu poți trece peste tine, peste necesitățile tale ca persoană și într-adevăr dacă ai posibilitatea te a te afla de partea barierei unde se gîndește la rece, ai noroc, aparent. Aparent pentru că nu demult am realizat că, aberant desigur, dar fiecare din noi are o lumină, care este oferită dacă faci ceea ce îți place, dacă primești o anumită plăcere de la lucrurile cu care interacționezi. Ceva timp în urmă mă gîndeam că eu mi-am pierdut lumina, sau pasiunea deoarece am încetat a avea un punct spre care să-mi îndrept atenția, dragostea și să primesc de la asta o anumită senzație de împlinire sufletească și de confirmare a faptului că uite, eu fac totul bine și am dreptate în ceea ce fac și voi continua pe acestă cale. Mai pe scurt, ne străduim să găsim lumina în ceea ce ne preocupă și în activitățile ce ne fac să simțim că ne regăsim ca oameni, ne simțim folositori sau care ne oferă o viziune mai clară asupra perspectivei viitorului , deoarece azi doar asta îi mai determină pe oameni să lupte mai departe să facă ceva, ademeniți de o viață mai frumoasă, de un Rai inexistent, probabil.
Ziceam cuiva că sunt pierdută în timp și spațiu, nu realizez la fel de bine trecutul și importanța lui, poate nici viitorul nu îmi este mai ușor să definesc, sau să mi-l imaginez măcar. Era mai ușor înainte, vreau o casă, doi copii, un băiat și o fată, băiatul să fie mai mare pentru ca s-o protejeze, o mașină și un soț iubitor. Cu cît timpul trece vezi că idealul e prea departe de adevăr, de posibilitățile care le posezi. Ca să-ți contruiești o casă ai nevoie de mulți bani,  deci ai nevoie de un serviciu bun, deci trebuie să înveți bine, și dacă asta ar fi de ajuns, pentru că mai trebuie să ai o specialitate bună, să iubești ceea ce faci, să treci de concurența existentă, să poți trece de ea, cu inima-n dinți, cu susținere. Sau să crezi într-un ideal iluzoriu nerealizînd ce faci și ce poți face și să stai toată viața la mama acasă.
Plus la toate, teoria vieții e doar teorie în esență și multe cu ea  nu obții*, dacă nu ai răbdare să ajungi  la timpul cînd vor prinde bine toate informațiile ce cu timpul le asimilezi. Visul nu se va împlini deodată, nimic nu cade din pod, și doar da, cu multă dorință, muncă și răbdare vin toate. Dar nu stînd pe Fb toată ziua căutînd un fleac ca să-ți ancorezi interesul și să mai pierzi o zi din viață. Asta nu-i calea ușoară, nici cea complicată, asta nici nu e o cale, e o evadare din tine, din nimic-ul împopoțonat de azi pe care vrei să-l arăți cît mai atrăgător.

 

 

Pânze ale destinului

‘Tărăncuţa cu fuior pe cale’

Mai înainte de-a-ncepe a trăi cu adevărat,
Gându-mi în vis l-am ancorat.
Şi pe mare pustie, naivă,
Îmbrăcată-n folclor,
Şi-n suflet de stafie
Ce nu se teme de nebunie
Am pornit
Atrasă orbeşte de-un purpuriu asfinţit.

Am pornit să mă caut
Şi-un nume să-mi dau,
În templu.

Era înainte de-a-ncepe a trăi.
Deci moartă eram,
Şi rece eram,
Pe dinăuntru.
Şi vroiam să fug,
Stătea pe loc coşciugul de lut
Ca blestemul pe buzele unui mut.
Vroiam să cânt,
Cu glas de ciocârlie,
Dar se ascundea glasul în veche colivie.

Şi gratii grele ca plumbul
Şi negre ca noaptea,
Aşteptau să mă prindă
Cu ispite ale Himerei.

Aşa era la început.
Mai înainte de viaţă.
Trăiam un mit, şi-atât.
Nu ştiam că visul e vis, şi e legat
Orizontul – timpuriu decor,
Chiar şi înaltul nu e înalt,
Iar ceea ce vreau, eu pot să aleg
Eu pot, din vise frumoase
Blesteleme să dezleg
Şi să ţes viitorul.

Şi deci, într-un ceas bun
Pornesc, pe calea-mi, cu fuiorul.

Pentru amintire

Hai să anulăm cuvintele.
Azi, ne iubim în linişte.
Închide fereastra, iubite,
Închide-ţi ochii, iubite,
Eu vreau să ţi-i sărut.
Stai lângă mine, dragule,
Să mă topesc în fiinţa-ţi.
Am, de fapt, atâtea să-ţi spun,
Dar anulăm cuvintele.
Azi, în tăcere, ne legăm sufletele.
Îţi cânt pe-a umerilor coline
Cu mâinele arse de dor,
Pe continentu-ţi las ciocârlii,
Să te mângâie cu aripile lor.
Nu vorbi azi, iubite,
Nici nu mă alina,
Lasă-mă pierdută-n coarde ameţite,
Şi înnecată în adînc  amor.
Îţi depun în palmă
Un trandafiriu sărut,
În schimb eu voi lua
Parfumul tău, cu împrumut.
Căci,  chiar de vei fi departe,
Cu fine adieri,
Te voi simţi aproape.

Te eliberez

Fiică a Evei, frumoasă, luminoasă,
fierbinte spirit,
eliberează-ţi mintea din lanul de neghină
şi lasă-ţi sărutată talpa de iubire
şi tîmpla pură de îngeri de lumină,
lasă-ţi continentul inundat de fluturi,
fluturi croiţi din dragoste curată.

Lasă-ţi continentul inundat de ploi,
ploi ce descîntă de păcat
şi se-mpletesc în gîndu-ţi dezlegat.

Deschide fără frică, şi răni, şi doruri,
desfiinţînd mîndria.
Şi poţi să te zbaţi în delirul rece,
necunoscut de cuget.
Şi fulgere pot să te ardă,
de nu ai vrut minciuna ta de azi să cadă,
iar cea de mîine ca să nu mai fie.

Priveşte-ţi tălpile iubite,
mergi pe apele sărate,
de n-ai uitat,
că de la Eva-ncoace
te ţii numai de păcat.
Nu uita că-n vîrful piramidei de iertare,
stă pe tron smerita-ţi conştiinţă,
din destinul unui manuscris însîngerat
arzînd veşnic în lumine
şi ‘carpe diem’ ţipînd, neîncetat.

Femeie! n-ai fost niciodată mai înălţată,
mai îngenuncheată de-atît.
Cu fruntea-n cer
şi sufletu-n mormînt,
de poţi, uită, iartă-ţi inima de sfînt.
Respiră mai adînc,
şi lasă, dragă,
privind în gol,
să treacă, pe lîngă tine
un vînt.

Cult de drag

Blestemată să fii, ploaie de august,
Blestemată pentru indiferenţa ta,
Că ne-ai dus în casă,
Şi veselă, te jucai cu nori, după fereastră..

Rîdeai ca o nebună-n nesfîrşite ropote
Şi ne ţineai la adăpost
Sub un copac prea rar ţesut
Prin care-ţi treceai părul argintiu, dezlegat.

Şi fratele tău, vîntul, tot ne încerca credinţa
Dăruind ispite-n mîini şi decolteu
El, mă-mbrăţişa strîns şi dulce,
Vîntul ne ţinea pe noi, tremurînd de frig.

Cum ai crezut, tu, august, în serile ploioase,
Cum de te-ai gîndit,
Să-mi dăruieşti arome luminoase
A unui ceai din izvor rănit.

Cine eşti şi ce faci lîngă mine?
De ce m-alinţi în tainic zîmbet,
Nu ştiai că vreau iubire,
Ca-n seri c-acestea să-mi sprijin tîmpla
Pe-al tău rece cuget.

C-apoi cu atîta dor să-ţi scriu
Un vers retoric, mult gîndit, cu greu născut,
Şi sub a clipei paşnică mînie
Să fac din dragoste un cult.

Pentru că apa trece, iar pietrele rămîn

Îmi proiectez nebunia în minte.Fredonez o melodie. Îmi dau drumul părului, şi ridic ochii la cer, în speranţa că o să ploaie şi o să-mi treacă prin suflet. E o căldură nesuferită, din aceea care te face să te gîndeşti la soarele arzător ca la un Helios crud care-ţi lasă cu razele-suliţe bronz pe piele şi în suflet nişte usturătoare arsuri, apoi îţi taie respiraţia şi îţi frige tălpile, te face să confunzi stările proprii, din cauza luminii ce produce halucinaţii, vezi ceea ce conştientul vrea să vezi, iar în cele din urmă te fac să plîngi încet fără a avea vreun motiv concret. Te gîndeşti ce e oare cu tine? Vrei ca veşnicia să dureze o viaţă, să culegi din fiecare minut maximul de senzaţii posibile. Să foloseşti orice lucru, să cufunzi mîinile în vasul cu inimi, să le strîngi în pumni, pînă storci tot din ele, în căutarea noii senzaţii îţi produci ba durere, ba plăcere.Ba zgîrîi, muşti, săruţi delicat şi cu aerul cald, alinţi pielea fină, adorîndu-te. E o luptă ce o duci cu eul propriu, te priveşti în oglindă ca pe un străin, simţi cum există în tot universul doar 2 lucruri ce contează, tu şi mintea cărei îi eşti rob, în cel mai bun caz, ai un stăpîn raţional, ce îşi ştie limitele, iar în cel mai rău, îngenunchezi în faţa emoţiilor oarbe, ce te încearcă prin a te privi străpunzător, şi a te doborî în cele din urmă. Veşnicia s-a născut. Veşnicia a murit. Nimic nu e veşnic, nici chiar timpul, nici Dumnezeu care spune clar ‚Eu sunt Alfa şi Omega, Eu sunt Începutul şi Sfîrşitul.’
Concluzii pripite, iluzii şi prostie. Zi de zi. Pas cu pas. Îmi spun, eşti mai sus de asta, priveşte din altă perspectivă, turn the light on. Nu, eu ştiu, totul va fi bine, e demn de încredere. Da, apoi urmează inima-n plasă, aşteptări zadarnice. Uită de cuvîntul ‘datorie’, nimeni nimănui nu îi este dator, fiecare are calea sa, nu lucrează şantajele emoţionale şi nici nu au loc în lumea asta, oamenii sunt la fel, însă acest ‘la fel’ are loc în perioade de timp diferite. Cineva deja şi-a învăţat lecţia, altcineva abia pipăie colţurile ascuţite ale vieţii. Nimeni nu e vinovat şi toţi sunt vinovaţi. Prea repede, nu e epoca potrivită, nu e planeta potrivită, nu sunt specia potrivită, m-ai dezamăgit. Plus stereotipuri şi păreri.
Eu uit. Uit prea repede şi uit esenţialul, automat, pentru că apa trece, pietrele rămîn.

Viu legămînt

Suntem aici, şi ne ţinem de mînă,

Acesta-i legămîntul nostru viu.

Mîna ta blîndă şi fină

Îmi protejează mîna-mi.

Vîntul îmi trece prin păr

Şi-mi mîngîie faţa.

Zîmbesc în lumina

Felinarului de pe strada ta.

Soarele nu-i, fiindcă-i seara,

Şi seara e, şi la noi.

M-am tot săturat să aprind,

Rece-a electrică lumină

Precum e rece lumea mea.

Eu m-am legat de trecut

Cu mii de imagini sonore

Tu visezi in înalte plane

Si linii tragi cînd oboseşti.

Scriu poezii fara rimă

De parca mi-aş spăla

În rîul sărat de lacrimi

Camaşa sufletului,

Şi nu s-ar curăţa.

Pe margini uşoare de amintiri,

Brodate-n tristeţi

Nu mă încălzeşte privirea ta.

E seară, şi totuşi, nu mă lăsa.

Aprilie.13.

La apus

Priveam apusul. Soarele, încet se topea, el, cuminte se lasă după deal, lăsînd doar cîteva raze roşietice ce fac norii mai frumoşi.  Îmi mut ochii pe altă parte a cerului, observ alţi nori jucăuşi care au luat forma unei inimioare, mă gîndesc, o să dovedesc oare să fug după aparat pentru a prinde aceste moment pentru totdeauna? Probabil că da. Desculţă, fug repejor în casă, iau camera, şi tot fuga înapoi în grădină, dar vîntul a bătut, norii s-au împrăştiat. Nu-i nimic, lasă că altă dată. Privesc pe partea ceea de deal. Se încep a aprinde luminile, de altfel, ca pe cer, unde deja îşi fac apariţia stelele. Nu simt nimic, decît vîntul ce mă îmbraţişează cu răceală pentru a se încălzi el singur. Ce egoist. Nu sunt aici pentru a te încălzi, nici pentru a mă îmbraţişa cu tine. Eu vreau să-mi adun gîndurile ce m-au tot vizitat toată vara. Îmi iau jurnalul şi scriu ‘ Sunt fericită şi mă iubesc’ , e nu ştiu a cîta oară cînd sriu asta pentru a-mi insufla dragoste, pentru a mă consola, pentru ca să-mi rezolv conflictul ce mă înghite ca o gaură neagră, care îmi aduce gînduri sinucigaşe şi grele ca plumbul.  Pentru a merge înainte, pentru a putea duce amintirile, pentru a le putea alege ca seminţele de cenuşă, cenuşa dezamăgirilor. Îmi cresc astfel optimismul ca pe un fecior din flori, nu sper că o să mă iubească, dar ştiu că îl iubesc din toată inima, necondiţionat.

Visez, merg prin lumea care aparţine creaţiei mele, e un labirint în care eu cred. Eu cred că există binele, frumosul, adevărul. Dar ştiu că în majoritate sunt doar lucruri urîte, răul s-a stabilit în inimă şi minciuna s-a prins de suflet, că azi dreptatea ţine de imposibil fiindcă stă pe primul rînd interesul pentru propria persoană, capcană în care fiecare cade şi nu poate privi clar nici o situaţie, fiindcă credem ceea ce vedem şi primim lucrurile fără a le trece prin nici o prismă, totul e adevărat sau totul e greşit. Mură-n gură primim informaţia, fiind robi ai ignoranţei, sclavi ai puterii. Chiar şi acel ce se gîndeşte la asemenea lucruri, este prins, dacă ţi se schimbă în fiecare an idealurile, iarăşi, ai fost influenţat de politica manipulării în masă.

Se vede doar jumătate de soare, ce frumos. Nu vreau să apună azi, vreau să se oprească timpul, vreau că cîntecul greierilor şi cerul să fie cronotopul întregii mele vieţi.  Revoluţia gîndurilor mele nu o să oprească soarele, care mai luminează şi mă mîngîie cu o ultimă rază azi, ca promisiune.

Nu se cere să aibă sens, sensul mă preocupă cel mai puţin. Îmi scot sufletul, îl întorc pe dos, caut în buzunare ceea ce a mai rămas, storc nebunia în gînduri şi le las cu vîntul acesta care a stricat inima de pe cer lăsînd o pată aiurea.  Suferinţă? Poate. E un ţipăt de durere, în vid. În singurătate.

Radiez de Raze de nu-mă-uita

‘Nu te voi uita niciodată’ , mi-am spus
În tăcerea-n care ne despărţeam la apus.
Îmi las crezul cu tine
În grija palmelor fine.

Timpul, nu se opreşte pentru noi,
Nici nesfîrşitele şi recile ploi.
Oricum, nu picăturile dau ritmul vieţii
Ci muzica dulce cu care mă ţii.

Eşti rece-n suflet cum Luceafărul poate fi
Dar te apropii încet, şi încep a-ţi simţi
Setea ascunsă-n pasiuni
Şi dezlănţuite, fierbinţi şi flămînde mâini.

Abisul plăcerii, abisul tăcerii,
Cu urme-n uscate buze de miere
Ce citesc pe gîtul amar parfumat
Ce încet se lasă sărutat.

Nu mă uita nici tu,
Soarele meu.
Nori de vor fi pe cer
Sunt raze în suflet ce tot încă te chem.

La început a fost cuvîntul sau Puzzle numit ‘Family’

Îmi place de mine cînd sunt productivă, ca azi, de exemplu. Pentru că pot să mă trezesc devreme, pot să-mi organizez normal timpul, să dovedesc în multe locuri şi să găsesc limbă comună cu cei apropiaţi, cu familia adică,ca azi,de exemplu.
Sunt familii model, unde toţi se înţeleg,se promovează valori, se educă copiii, se explică cum e să fii iubit şi să dăruieşti dragoste,cum trebuie să înţelegi pe ceilalţi şi cum să-ţi susţii ideile tale în acelaşi timp respectîndu-le pe ale celorlalţi.Toate acestea întîmplîndu-se sub protecţia unor părinţi care-şi asumă responsabilităţile şi tind spre lucruri bune pe care le dăruiesc copiilor. Vreau să cred că sunt aşa familii,unde se poate dezvolta un om sănătos cu o gîndire sănătoasă, despre care se poate spune că are 7 ani de acasă şi va fi, în viitor, cineva bun care ştie să facă o alegere şi cum să folosească libertatea,fie ea obţinută la 16 sau 18 ani.
În lume trebuie să existe echilibru, de aceea sunt şi alt fel de familii. Acele în care seară după seară vine tatăl beat, iar mama nu ştie ce să mai facă ca să aline situaţia şi copii  să nu-i cadă sub ochi şi să-i certe pentru nimic. Acolo unde lacrimile cu sughiţuri deveniseră obiceiuri, unde teama îşi are culcuşul în sufletele lor fiindcă violenţa e cumătra care des trece pe acolo.Ea e prezentă în cuvinte, în priviri ascuţite şi mai apoi se transmite la copii şi mereu îi împinge să se apere cu pumnii, care pentru a demonstra ceva sau a convinge lovesc,trîntesc veselă, ţipă şi ameninţă. Apoi se termină banii, pleacă peste hotare întîi tatăl, care-şi dă seama că nu-i de trăit cu salariul unui electric şi ar trebui de asigurat un viitor copiilor. Însă nici acum cutia Pandorei nu a fost zgîrcită, gelozia tot timpul nu-i dă pace şi de aceea îşi ia soţia cu sine,copii rămînînd cu bunica. În primii ani,sunt doar bocete ‘Vină mama acasă’, însă nu e voia omului. E greu cînd locuieşti cu bunica, casa se încuie, televizorul se stinge, unicul televizor fiind fereastra,de unde se puteau admira păsările care se primblau prin ogradă.
Acei copii sunt singuri de fapt, chiar dacă erau împreună şi alcătuiau propriile poveşti, dînd nume degetelor şi primblîndu-le pe masă.Ei,deoarece ştiu cum e cu acest rău, de mici îşi promit că niciodată,adică niciodată nu o să repete greşelile părinţilor,că la dînşii va fi bine,ei vor face totul pentru a învăţa bine,de a avea o familie frumoasă şi tocmai vor locui alături.
Cu timpul, banii înlocuiesc legăturile de familie, şi e mare jale unde se întîmplă acest lucru pentru că se pierde tot farmecul vieţii, cheltuind-o pentru a face bani, în loc de a cheltui bani pentru o viaţă frumoasă. Pentru asta ar trebui un management bun, dar asta-i altă temă.
Timpul trece, şi de parcă-i blestemată familia, toţi ai traume pshihologice din cauza presiunii ‘caracterelor puternice’, mama are depresii care o fac să-şi urască fiica, băiatul cel mare nu dă de ştire, cel mic -cu viziuni adolescentine şi din cauza că-i sunt inspirate gînduri că patriarhatul are influenţă, nu se opreşte pentru a se sfătui, fata ar vrea ceva să schimbe dar cu toţi întîlneşte neînţelegeri,iar bunica continue să-i învinovăţească pe toţi din jur pentru secetă,şi poate are dreptate.Nu se ştie, pentru că dreptatea e la fundul mării.
Mică fiind căutam povestiri despre families au copii exemplari, mi-a fost interesant cum de le reuşeşte unora să facă totul în cel mai rapid şi bun mod , cum ating ei succesul şi care este infuenţa familiei în tot ceea ce fac. Totul e foarte simplu.
Totul se începe de acasă totuşi,de la primii paşi, primele cuvinte. Oamenii , deseori imită ceea ce văd, uneori voluntar,alteori involuntar şi de asta ar trebui ca familiile să fie un mediu sigur în care să se vorbească despre fericire cu căldură şi dragoste să se acorde încredere şi libertate de creaţie (ţin minte,cînd am făcut reparaţie, am desenat pe pereţi, atunci am înţeles că nu am talent pentru desen,dar îmi place), căci pînă la urmă, ce semeni aceea culegi, aşa-i?

I feel good sau I love Mondays.

Poate e straniu, dar ador zilele de luni, pentru că cum îţi începi săptămîna aşa o să fie pe tot parcursul ei şi mai ales că e după duminică, ziua de odihnă şi poate pentru că provine de la Lunnis, adică Lună, iar cu Luna eu am o relaţie specială, maybe, sau poate pentru că primii 5 ani de şcoală nu am învăţat în zilele de luni, învăţînd în schimb sîmbăta, şi aveam lunea dansuri sportive. 

Da, eu iubesc această zi, iar azi mai ales, e data de 25 şi e una favorabilă.

Fericirea e alcătuită din lucruri mici care te fac să zîmbeşti, să te gîndeşti la bine şi fac ca timpul să se oprească, dăruindu-ţi cîte o bucăţică de satisfacţie.Şi aceste lucruri sunt în jurul nostru, şi nici nu trebuie să depunem vreun efort pentru a le căuta, doar să atragem atenţie la detalii. Fericirea mea de azi a avut părul blond şi ochii albaştri , purta maiou roşu şi fără să vrea,pentru vreo cîteva zile mi-a dăruit ceva ce nu cumperi nicăieri, oleacă de entuziasm şi plăcere doar răspunzîndu-mi sincer la zîmbetul meu şi spunîndu-mi un compliment. Sună a aiureală poate,dar în ochii lui am văzut mai mult decît marea şi cerul, acea bucăţică de puzzle care-mi lipseşte zi de zi. Şi nici nu vreau să-l cunosc,pentru că s-ar strica vraja şi ar deveni din fericire, un simplu om.
Sau,poate un pic de dispoziţie a venit din partea Vioricăi de la Moldindconbank,care aşa frumos s-a purtat cu mine şi care,pentru mine a ţinut rînd şi m-a convins să completez un cupon pentru a participa la o tombolă, am acceptat deşi nu prea cred în noroc, dar mi-a oferit o speranţă şi good mood.
Sau o pereche pe care i-am văzut azi şi mi-au inspirat o părere bună despre relaţii.
Mai mult, răbdarea unor oameni te face să te opreşti din graba gîndurilor tale şi să te întrebi dacă ceea ce faci e bine şi, cu umor să te opreşti şi să pui lucrurile la locul lor.
Un om necunoscut,emoţiile altora, îndemnurile pe care le primim sau le observăm într-un oarecare moment poate fi un punct de schimbare a ceea ce cunoşteam mai înainte şi ceea ce puteam face.Primim aceste schimbări şi le adăugăm în mapa pe nume ‘Lecţii de viaţă’.

Iubesc întîmplările pentru că sunt mai pline de sens decît ceva organizat. Ele s-ar numi destiny, nu acel destin pe care ni-l facem noi, ci acela care de noi nu depinde, cînd două drumuri se întîlnesc sau se despart sau se naşte un geniu la o sută de ani şi văzînd cum cade un măr elaborează una din cele mai importante legi fizice. Întîmplător, l-am întîlnit prima dată pe acel cu care am fost împeună mult timp şi a fost minunat, mai bine decît ar fi fost ceva gîndit de dinainte.

Aşa că, uneori e bine să savurezi momentul şi să te laşi dus de întîmplare, cine ştie, la urmă va fi fericirea.
Şi Da, mulţumesc necunoscutului for making my day better.

Yeap,iubesc zilele de luni şi cred în lucrurile mici ce te înariprează şi îţi oferă acea energie de care ai nevoie pentru atrage lucrurile bune spre tine.

Wake Up,Tatiana!!

Dacă aş putea m-aş apuca de umeri şi m-aş scutura o dată, sau de două ori, sau de şapte, ca să înţeleg mai bine şi să mă apuc odată de ceva în minuta asta, în săptămîna asta şi în general să mă lămuresc ce e cu viaţa mea toată, pentru că degrabă o să împlinesc 19 ani şi parcă nimic nu străluceşte. Prea mult mă plîng de propria-mi viaţă, deşi dintotdeauna am afirmat că pentru a trăi am nevoie de oxigen iar celelalte lucruri sunt doar accesorii, şi parcă totul merge cum trebuie şi am posibilitatea de a-mi îmbunătăţi situaţia, dar mă opreşte ancora înţepenită în rutină.aaaaaaa!!!

 Am multe gînduri, dar ele sunt ca un boţ de plastilină de toate culorile, pentru a le alege scriu în jurnal, şi el într-adevăr mă ajută să trec prin toate şi să nu uit de toate cîte mi le spun şi de ceea ce eu vreau să fac.La fel ca motanul, el e un amant excelent, un umăr de care am nevoie în fiecare moment de impas, cred că. Dacă nu aş scrie aş face multe lucruri fără de pic de gîndire condusă fiind de explozii mici de sentimente, lăsîndu-mă pradă ba furiei, ba geloziei nebune, ba nerăbdării şi regretînd de toate chestiile acestea. Dar aşa, totul se întîmplă în mine, şi vai de acel ce îi reuşeşte să pipăie gîndurile mele care uneori sunt prea cuminţi, alteori perverse şi ascuţite.hmmm….iaca înţeleg de ce e aşa greu cu mine 😀

Aşadar, vroiam să scriu despre oameni dragi cărora trebuie să le spun „mulţumesc”, despre un om tare tare apropiat mie, prietenie şi alte chestii, dar se vede că azi totul e prea încurcat şi încărcat. Sper ca vara asta să se facă Lumină şi la mine şi cine ştie,poate o să eman ceva folositor vreodată.

Nouă azi e mai.

Sunt zile-n care nu vrei să te trezeşti sau pur şi simplu nu vrei. Nu vrei să mergi la şcoală sau serviciu, nu vrei măcar să pui piciorul pe podeaua rece sau să pui apa pentru cafea sau ceai la fiert, nici măcar să te consulţi cu frigiderul cu privire la micul dejun, nici să suni pe cineva, nici să fii sunat. Nu doreşti să dormi, ci doar privind în podul imaculat, de pe care lipsesc stelele, să te întrebi cum să eviţi ziua de azi şi iarăşi să fie noapte, iarăşi vise.

Dar nu e cum vrei, uitîndu-te la ceas, renunţi la visele dulci, iar îţi începi ziua,cum n-ar fi ea.Uiţi de gîndurile matinale şi  mergi înainte, pentru un ceva cu mască, pe care nu îl cunoşti ,dar te îndrepţi spre dînsul cu speranţă…